Despre etNOetNOetNO




un proiect de Dana Catona și Ulrike Ettinger 

Proiectul etNOetNOetNO își propune chestionarea unui trend care la ora actuală saturează piaţa prin conceptul de revalorificare a unor resurse tradiţionale (naționale, regionale etc.).
Acest trend care implică şi alte cuvinte cheie precum autentic, tradiţie sau folclor, repetă - la noi, cel puțin,- un discurs identitar bazat pe etnicitate, discurs care durează încă de la sfîrşitul secolului XIX şi care a atins un maximum în anii socialismului. După revoluţia din 1989 a fost o vreme uitat, pentru ca apoi să revină în forţă. 
Focusarea spre transformarea lumii rurale contemporane incluzînd elementele aferente uniformizării globale (Gloria Vreme), reprezentarea unor figuri simbolice ca elemente de construcție a identității naționale (Livia Coloji), crearea unui obiect artistic care reconstituie în cheie personală motive tradiţionale sau folclorice (Răzvan Cornici), sau care chestionează paradigmele artefactului etnografic (Ulrike Ettinger), sînt abordări care evidențiază multiplicitatea unghiurilor de vedere.
Alte relaţionări tematice pun în discuție autenticitatea personală în contextul etno (Ana Kun), inserarea elementului lingvistic local prin tastaturile cu diacritice (Grațian Gâldău), sau ilustrarea unei selecţii dintr-o carte de proverbe editată în 1877 (Dana Catona).
Lucrărilor celor şapte artişti vizuali li s-au alăturat lecturile tematice a trei autori: Claudia Doroholschi, Bogdan Munteanu şi Petru Albu.
Vernisajul expoziției a avut loc în 11 noiembrie 2016, ora 18, la Salonul Vega, Bastionul Maria Theresia din Timișoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu